joi, 31 decembrie 2009

Avrigul în calea furtunii - Batalia Sibiu-Câineni, 1916 (V)


 
Primul Razboi Mondial a pus România în fata uneia dintre marile probleme ale existentei sale: necesitatea construirii unui stat care sa cuprinda si teritoriile locuite de români, dar aflate sub ocupatie straina.
Dupa doi ani de neutralitate România intra în razboi în 1916 pentru împlinirea dezideratului sau, puterile Antantei, de partea carora lupta si promiteau acest lucru. Armata româna a dus lupte grele înca de la început si fiecare mare campanie a ramas în memoria istoriei ca exemplu de abnegatie, de spirit de sacrificiu si daruire pentru un ideal care, astazi, din pacate, multora li se pare desuet: apararea independentei României si unirea teritoriilor locuite de români din imperiul austro-ungar cu patria-mama. Alaturi de ostasi populatia civila si-a adus un consistent aport pentru ca marele vis sa se împlineasca. Jertfele au fost numeroase nu numai din rândul armatei dar si din rândul populatiei necombatante.
Printre bataliile duse de Armata Româna în 1916, fiecare cu rezonanta în epoca si timp, se numara si cea cunoscuta astazi ca “Batalia din zona Sibiu-Câineni” din septembrie a acelui sângeros an 1916. Cu o limita extremis la est dincolo de Porumbacu si la vest dincolo de Jina, frontul bataliei din septembrie a cuprins si teritoriul Avrigului Avrigul situându-se în imediata apropiere a epicentrului acestuia. Pentru fiecare palma din teritoriul cuprins între Porumbacu si Jina s-au dat lupte grele ostasii platind un greu tribut de sânge.
În ziua de 15/28 august armatele române trec Carpatii pentru a-si elibera fratii ardeleni de sub stapânirea austro-ungara. Grupul Olt-Lotru al trupelor de acoperire al Armatei I Române reuseste, în trei zile sa patrunda în Transilvania constituind un cap de pod în sudul Sibiului, punând stapânire pe linia Racovita, Bradu,Vestem, Cisnadie. La 21august/3septembrie acelasi grup primeste ordinul de a ocupa Avrigul si Porcestiul pentru asigurarea flancului drept, iar la 23 august/5septembrie prin ordinul 102/22 august dat de Armata I Româna, batalionul 1/R.2I graniceri comandat de Lt. Col. Gheorghe Cantacuzino ocupa pozitie în Avrig si podul peste râul Olt. Într-u-cât în urma caderii Turtucaei ofensiva în Transilvania este amânata, armata primeste ordin sa organizeze o rezistenta puternica pe pozitiile ocupate.
 Linia de rezistenta hotarâta prin ordinul de operatii nr. 6 este stabilita pe aliniamentul: Avrig, Sacadate, dealul Cosacului, Piscul darâmat, Casolt, Selimbar, Padurea Buchii, Cisnadie, Cisnadioara, Rasinari, Poplaca. Primul sector al acestei linii era cuprins între Capul Dealului (Avrig) si Casolt si era ocupat de Divizia 13.
Sectorul Avrig este împartit în doua: pe stânga Oltului din munti (Capul Dealului) pâna în Olt si pe dreapta cuprinzând podul peste Olt, Bradu pâna la Casolt.
Ca forta combatanta: un batalion din Regimentul 72 de infanterie, Batalionul de militii Arges, un escadron de cavalerie si o baterie de artilerie sub comanda comandantului de batalion Lt. Col. C. Merisescu, Regimentul 2 calarasi cu o sectie de mitraliere si escadronul 3 al Regimentului 1 calarasi cu sectia de mitraliere.
La Bradu se afla cartierul Diviziei 13, escadronul de stafeta, compania de pionieri, o sectie de telegrafie si o sectie de proiectoare. La Avrig era centrul de reaprovizionare.
La Sacadate si pe dealurile de lânga localitate (Chirmogului, Bucsei, Piscul darâmat) au fost amplasate batalioane de infanterie si artilerie.
Cu toate ca era vorba de o adevarata desfasurare de forte, populatia Avrigului n-a vazut acest lucru ca pe o povara, din contra, a sprijinit armata româna cu alimente, furaje pentru cai si atelaje pentru transport.
Contraofensiva armatelor germane a început pe 11/24 septembrie pe trei directii obiectivul major fiind defileul Oltului. Rezistenta armatei române a fost deosebit de puternica si un obiectiv care parea usor de atins pentru generalul Falkenhayn s-a dovedit mai mult decât dificil. Speranta pe care acesta si-o pusese in Corpul alpin austriac, antrenat în luptele în munti s-a dovedit, la acel moment, neîntemeiata. Totusi dispunând de forte superioare numeric si ca dotare tehnica si înaintând din trei directii forteaza armata româna la
repliere. Fiecare palma de loc a fost aparata cu îndârjire, iar jertfele armatei române n-au fost putine.
În zona Avrigului lupte grele s-au dat în Capul Dealului, ostasii români care ocupasera pozitie acolo fiind prinsi între doua focuri un detasament german ce se afla la Porumbacu a atacat în dimineata zilei de 15/28 septembrie flancul drept al Corpului 1 armata reusind sa ocupe cu un regiment de cavalerie Avrigul si împingând trupele române spre munte, de cealalta parte un detasament german ocupase pozitie la “Cetate” blocând poteca pe care s-ar fi putut retrage ostasii români si tinând între doua focuri trupele din Capul Dealului. Armata româna si-a aparat pozitiile cu toata dârzenia tinând deschise alte poteci aratate de localnici pentru retragerea peste munti a combatantilor români.
Avrigenii au condus pe carari numai de ei stiute grupuri de ostasi români în retragere reusind sa-i strecoare din încercuirea germana.
A fost momentul si ocazia pentru multi avrigeni si vecini ai lor sa treaca muntii si sa se înroleze în Armata Româna pentru împlinirea unui deziderat: Unirea Transilvaniei cu România. Din cei plecati atunci unii si-au dat viata pe fronturile pe care armatele românesti au fost nevoite sa dea masura abnegatiei, curajului si sacrificiului.
Troita din curtea bisericii ortodoxe, ridicata în memoria avrigenilor cazuti în razboi ramâne ultimul semn al daruirii supreme a acelor bravi barbati. Mai ramân, stinghere, amintirile rudelor, vecinilor, dar pentru ca generatiile ce i-au cunoscut se sting aceste amintiri sunt si ele, din pacate, tot mai sterse.
Legate de campania din 1916, în multe din satele însirate în lungul frontului troite sau cimitire ale eroilor cazuti fac apel la memoria urmasilor.
Pâna nu demult în padurea dintre Capul Dealului si Cetate, pe o muchie de deal, o cruce înalta marca locul acelor lupte.
Istoria a consemnat faptele armatelor române în Campania din 1916, noi trebuie sa pastram vie memoria celor care au sfintit cu sânge pamânturile noastre.



BIBLIOGRAFIE

1. Atanasiu Victor , Batalia din zona Sibiu-Caineni, Bucuresti, Ed. Militara, 1982.
2. Giurescu Constantin, Istoria Romanilor, vol. III, Bucuresti, Ed. ALL, 2007


0 comentarii: